Vreau sa ma intorc la versiunea de chat text!
Inregistreaza-te

Antoaneta Camelia Preda

Psiholog Clinician in probleme de cuplu, copii/adolescenti si familie, adictii

Varsta: 53 ani
Expert in: Psihologia cuplului, Psihologia copilului, Psihotraumatologie
Apreciere




Cuplul in a doua jumatate a vietii

Poza
04 Martie 2011

Intrarea in a doua jumatate a vietii reprezinta o perioada importanta, pentru ca de acum incolo apar o serie de transformari interioare, ce au implicit legatura cu relatia de cuplu.

Tendintele conservatoare devin mai pregnante, pasiunea se transforma in datorie, trecutul incepe sa fie analizat pentru a gasi adevaratele motivatii si pentru a face descoperiri despre noi insine.           

Privirea critica asupra propriei evolutii ofera prilejul de a ne cunoaste pe noi insine. Neconstientizarea propriei stari duce, de regula, la proiectarea motivelor asupra sotului sau a sotiei, instalandu-se astfel o atmosfera tensionata in interiorul cuplului.  

"Mijlocul vietii este momentul celei mai mari infloriri, omul aflandu-se inca la lucru cu intrega sa forta si cu toata vointa sa. Dar tocmai in aceasta clipa se naste inserarea, incepe a doua jumatate a vietii. Pasiunea isi schimba fata si se numeste de acum datorie, orice «vreau» devine un inexorabil «trebuie», iar intorsaturile de drum, surprizele si descoperirile de altadata, devin obisnuinte. Vinul a fiert si incepe sa se limpezeasca" (Jung, OC 17, par 331)        

De obicei, aceasta stare de nemultumire nu se instaleaza la ambii soti concomitent - unul dintre soti poate sa isi gaseasca locul in cuplu mai repede decat celalalt. Partenerul care a avut un raport pozitiv cu parintii se va adapta mai repede si va avea mai putine dificultati in raportul cu celalalt, pe cand, in cazul opus, partenerul se poate impiedica de o legatura inconstienta cu parintii. Adaptarea deplina se poate realiza mai greu, dar poate dura mai mult, avand in vedere faptul ca a fost obtinuta cu mai multa dificultate.

Viata are nivele diferite de evolutie. Fiecare om poate urca sau ramane la acel nivel la care isi atinge limitele, ideile si convingerile, formandu-se in conformitate cu acest nivel. Acelasi lucru este valabil si in cazul casatoriilor. Acolo unde preocuparile si nevoile exterioare se afla pe primul plan, conflictul psihologic nu poate ajunge la o tensiune foarte mare. insa se poate intampla ca, o data cu cresterea sigurantei sociale, sa creasca si nesiguranta psihologica, provocand conflicte intre parteneri, conflicte care pot duce la certuri, crize in viata cuplului si chiar despartiri.           

In orice moment al evolutiei, se poate instala o stagnare, care provine din existenta propriilor limite. Prin depunerea unui efort constient de autocunoastere si de intelegere a propriilor limite, in viata de cuplu se poate reinstala echilibrul. Acest lucru se poate realiza daca cei doi parteneri acced la acelasi nivel de evolutie, evolutie care tine, in cele din urma, doar de aptitudinile fiecaruia.

La natura relatiei si la evolutia ei contribuie o multime de factori, de la personalitatea celor doi, experienta lor de viata si capacitatea de a intelege ceea ce traiesc, la maturitatea lor emotionala, la sistemul lor de valori si, desigur, la modul in care ei comunica.

Antoaneta Camelia Preda
Psiholog clinician

Cabinet individual de psihologie
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului


Numar vizualizari: 6936




Adauga comentariu