Vreau sa ma intorc la versiunea de chat text!
Inregistreaza-te



Program de lucru

  • Luni: 8 - 23
  • Marti: 8 - 23
  • Miercuri: 8 - 23
  • Joi: 8 - 23
  • Vineri: 8 - 23
  • Sambata: 8 - 23
  • Duminica: 8 - 23

Luminita Carmina Codrescu

Psihoterapeut in probleme de cuplu si familie, Psihosexolog

Varsta: 54 ani
Expert in: Psihologia cuplului, Psihologia copilului, Psihotraumatologie , Sexologie, Analiza tranzactionala, NLP, Consiliere in cariera
Apreciere




Povesti cu talc - Corida

Poza
05 Noiembrie 2014

Soarele ardea necrutator si umbrele erau aliniate toate cu cea a varfului cupolei, facand din arena un imens ceas solar. Timpul se dilata, astfel incat, pana toreadorul ridica ambele brate deasupra capului, toata suflarea din tribune amuti. Sus, la ultimul nivel, se mai auzi un fasait de celofan lipicios si imediat plescait de palma urmat de un icnet inabusit. Apoi, mormant. Doi norisori incepatori dansau pe cer sus de tot, fara nicio intentie de a deveni nimbusi, iar siluetele lor proiectate in centrul arenei contrastau cu razele, evidentiind particulele plutitoare de praf. Gurile erau cascate, asa ca praful intra in ele nestingherit, facand limbile sa se incleieze si omuletii sa atarne inutili si muti.

Pe randul de bilete ieftine, de doar 8 euro, un tanar nesabuit fusese surprins de moment cu nasul ingropat in urechea iubitei si, desi pozitia il incomoda teribil, nu mai indraznea sa se miste. Nu indraznea nici macar sa respire pe nas, ca sa n-o gadile, asa ca supravietuia respirand pe gura un firicel anemic de aer, gest care il deshidrata cu fiecare secunda. Tragea cu ochiul la arena, dorindu-si mai tare ca oricare sa se termine odata, chinul lui si al taurului deopotriva. O suvita de par ii acoperea partial vederea, dar stia ca sfarsitul va fi marcat de un vacarm cu atat mai sonor cu cat linistea dinainte era mai solemna. Iubita lui habar nu avea de chinurile sale si sincer nici nu-l simtea, uitase complet de el. Pentru ea nu mai era alt barbat acolo decat matadorul. Nu vedea altceva decat silueta lui impunatoare, mandra, ridicata pe varfurile botinelor de piele neagra, cu mainile ridicate deasupra capului, cum a fi fost daca ar fi dansat flamenco, dar acum avand in ele doua sabii de otel indreptate cu varful oblic in jos, catre moarte.

O baba tusi indecent si matadorul tresari o clipa. Fu suficient ca in acel moment sa se dezlantuie iadul pe pamant. Impulsul necesar infigerii simultane a spadelor in inima fu diminuat putin, lucru care putea face diferenta intre viata si moarte. Dar nu a taurului de 510 kilograme, ci a matadorului, singurul barbat care conta din arena. Chiar si pentru mine.

Taurul era mandria cirezii din Lora del Rio, descendent din taurii negri adusi de insusi imparatul Claudiu ca sa hraneasca armatele cuceritoare ale romanilor. Pe atunci, sangele taurilor si al oamenilor se infratea adesea, iar lucrul asta nu se schimbase prea mult, de veacuri. Ce se schimbase era interventia sistematica a omului in procesul de selectie controlata a celor mai bune exemplare pe baza a trei unice criterii: agresivitate, inteligenta si agilitate. Taurii erau din ce in ce mai greu de invins, dar oamenilor le place pericolul, provocarea, adrenalina nebuna si sentimentul ca, invingandu-l pe toro bravo, inving de fapt moartea. In ultima vreme spectacolele erau din ce in ce mai rafinate, mai crude, mai comerciale, mai sclipitoare. Publicul era din ce in ce mai greu de multumit si asta facea ca toreadorii sa fie din ce in ce mai imprudenti. Toti ceilalti, in afara de mine.

Eram la postul meu, abia stapanind calul alb lipsit partial de vedere, deci de frica. Hainele ma impovarau, scortoase si zanganitoare, facandu-mi respiratia un chin. Eu eram acolo pentru el, pentru fantele de aproape 2 metri, cu suvitele lui carliontate si negre iesind rebele de sub palarie. Pentru el, magnetul rosu al privirii infierbantate a publicului si tinta trandafirilor femeilor. Eu nu contam decat sa ii asigur lui spatele, cand brava, intorcandu-i-l monstrului negru. Eu trebuia sa ii scap lui pielea, ca sa-si poata culege la sfarsit ovatiile, trandafirii, urechile si coada taurului si toate inimile aruncate spre el ale femeilor. Inclusiv a Mariei. Maria habar nu are ca fara mine, Alonso ar fi mort. Mort, strivit, impuns, facut una cu pamintul galben al arenei. Maria nici nu ma vede, desi misiunea mea este la fel de periculoasa, sa abat atentia monstrului catre mine, ca sa-l salvez pe el, pe bravul matador. Simplul fapt ca stau pe cal imi rapeste toata gloria, desi e mult mai greu sa strunesti doua frici, a ta si a calului. Oamenii nu stiu asta. Ei cred ca am un avantaj in fata taurului, ca pot fugi mai repede. Ei nu stiu ca eu nu vreau sa fug, ca dimpotriva, imi doresc sa stau si eu fata in fata cu monstrul, sa il privesc in ochii insangerati si sa il trimit la zei rugandu-l sa ma ierte ca sunt mai puternic si mai viu ca el. Atat de puternic incat Maria sa ma doreasca doar pe mine.

Ma uit catre Alonso si vad cum groaza se citeste mai intai in ochii lui mandri, apoi se propaga in publicul care se dezmeticeste eliberand un zgomot infernal. Baiatul care statea cu nasul in urechea fetei s-a ascuns de tot in parul ei ca sa nu fie martor la un masacru iminent. Matadorul fandeaza imediat ce infige sulitele, stiind prea bine ca nu si-a atins tinta vitala si ca taurul este de-acum un taifun nimicitor. Ma cauta cu privirea, incercand in acelasi timp sa tina capul sus si zambetul mandru, parand ca saluta publicul pentru cine stie ce manevra riscanta. Doar noi, cei din arena, si taurul stim ca nu-i asa. Doar noi stim ca Alonso isi saluta moartea, pentru care a fost antrenat ani in sir. Doar eu stiu ca acum, viata lui depinde de mine si eu sunt Dumnezeul lui, asa, cu calul meu dispretuit cu tot, si tot eu stiu ca mai mult decat o privire scurta dar incarcata de intelesuri, nu voi primi de la el. Nicio lacrima, nicio rugaminte, jelanie sau tipat. Nicio recunoastere, multumire sau regret.

Cu toate astea, acum este momentul meu de glorie. Nu multumirea lui sau aprobarea publicului ma pun in miscare. Nici macar vaga speranta ca Maria m-ar putea remarca si astfel as putea avea acces la inima ei mandra. Simtul datoriei, al solidaritatii cu omul pe care de fapt il urasc ma surprind si pe mine. Simt o energie uriasa cum ma impinge brusc, si dau cu toata puterea cu pintenii in burta calului. Calul se cabreaza, pierzand iar secunde pretioase. Matadorul se retrage catre puerta del Principe cu fata la taur, banderillas se agita cu muletele in jurul lui, taurul e orb de furie si-l fixeaza ucigas doar pe Alonso.

Pornesc la trap intins, tin sulita indreptata catre taur cu dreapta, iar cu stanga las fraul cat mai lejer cu putinta, astfel incat calul sa ia viteza si doar zabala ii da directia spre haos. Timpul se dilata in fractiuni de secunda. Fara sa mai aud nimic, vad doar coarnele albe cu varful negru, care par muiate in catran, cum vin spre mine, tintind spre burta calului. Ma ridic in scari ferm, sunt ca un zeu inalt si eu, cu sulita razbunatoare deasupra capului, o simt pe Maria cum imi mangaie fruntea, ridic brusc haturile si in aceeasi clipa universul se rastoarna si devine negru. O tacere cumplita pune stapanire peste constiinta mea si simt la final, odata cu impunsatura cornului, o placere ciudata si blanda care ma impresoara.

Ma rostogolesc sa scap de stransoarea neagra si atunci descopar sub mine ce ma chinuise atat de tare: tocul stiletto al pantofului Mariei, peste care cazusem azi noapte, in somn. 


Numar vizualizari: 1415




Adauga comentariu